M-am pregătit pentru întâlnirea cu sora Ratched cu multă atenţie şi consideraţie, familiarizat fiind cu producţiile extravagante şi surprinzătoare ale lui Ryan Murphy. Deşi nu împărtăşesc în totalitate viziunea acestui regizor aflat în super trend, îi respect şi recunosc aplombul creator neobişnuit precum şi capacitatea de a vedea lucruri care noua muritorilor ne scapă, deşi uneori sunt chiar sub nasul nostru. Însă asta nu înseamnă că îmi şi place modul lui de a face cinematografie. Acel amestec ciudat de planuri, cu personaje aparent normale care şochează la un moment dat prin gândire şi acţiune a avut darul de a mă arunca într-un creuzet de senzaţii ostile din care am ieşit mult prea şifonat. Sunt un om cu mintea deschisă căruia îi plac experienţele noi şi provocările interesante, iar Murphy exact asta propune spectatorilor săi: experienţe şi provocări şocante, dar din păcate călătoriile mele în universul lui cinematografic s-au lăsat cu dureri de cap şi sentimente contradictorii de cele mei multe ori negative.
Am citit cartea ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” acum vreo 30 de ani, în dorinţa de a vedea dacă piesa de teatru pe care o văzusem la Naţional se apropia de adevărul din spatele paginilor lui Ken Kessey şi trebuie să recunosc că adaptarea pentru scena românească a fost la înălţimea romanului din care s-a inspirat. Florin Piersic, Olga Delia Mateescu şi Costel Constantin au înnobilat scena Naţionalului cu o prestaţie de nota 10+.
Povestea cinematografică a conflictului Ratched – Murphy am descoperit-o la scurt timp după piesa de teatru, urmărind filmul omonim în regia lui Milos Forman în care Jack Nicholson şi Louise Fletcher şi-au încrucişat spadele artistice dăruind publicului una dintre cele mai interesante perechi din istoria cinematografiei. Pentru rolul Nurse Ratched, actriţa Louise Fletcher a primit statueta de aur pentru cel mai bun rol feminin. Totodată Mildred Ratcher, asistentă şefă din imaginaţia lui Kessey, a devenit cel mai detestat personaj feminin din istoria cinematografiei şi expresia răutăţii gratuite din spatele uşilor unui spital de psihiatrie din anii 60. Puţini ştiu că ”Zbor deasupra unu cuib de cuci” în regia lui Milos Forman a fost primul film din istorie care a câştigat cele mai importante cinci premii Oscar şi a fost produs de Michael Douglas ”Ghinionul” a făcut să văd filmul după ce am citit cartea şi trebuie să recunosc că pe mine nu m-au impresionat nici Nicholson şi nici Fletcher. E adevărat, Lousie a jucat magistral pentru anii aceia, dăruindu-ne o Miss Ratched rece ca o stâncă şi autentic autoritară, dar eu nu am simţit” monstrul” din spatele zâmbetului imperturbabil şi nici femeia dornică de a domina universul bărbătesc. Ochii mei de tânăr cinefil, a văzut o femeie dură care reuşeşte să strunească destul de bine o secţie de nebuni dominată de un fanfaron cu perciuni şi chiloţi cu balene albe din cadrul unui spital de prin America.
N-am să povestesc serialul pentru că ar însemna să văduvesc telespectatorul de o experienţă vizuală deosebit de intensă. Cred că întâlnirea telespectatorului cu Mildred Ratched trebuie să fie directă şi personală pentru a putea savura în întregime un personaj deosebit de interesant şi de enigmatic în acelaşi timp.
Încă de la primele imagini am intuit un serial şocant cu scene sângeroase în stilul lui Tarantino, amestecate inteligent cu momente calde de dragoste şi bunăvoie. Aceste elemente în antiteza sunt pilonii serialelor lui Murphy, dublate de o atenţie impresionantă pentru detalii, decoruri perfecte şi costume impecabile. Am mai întâlnit genul ăsta de abordări în Hollywood şi în The Politician şi recunosc că m-au impresionat. Mai mult, m-a uimit frumuseţea personajelor, stilul şi clasa femeilor precum şi eleganta bărbaţilor. De fapt totul este frumos în ”Ratched”, spitalul, maşinile, casele, interioarele, oamenii. Deşi personajele sunt urâte şi detestabile pe interior, acest lucru nu răzbate prin ţesătura rochiilor impecabile ale femeilor sau din spatele costumelor croite perfect ale bărbaţilor. După câteva episoade de frumuseţe Murphy-ana, mai, mai că îţi vine să trăieşti acolo, să conduci acele maşini elegante, să iubeşti acele femei frumoase sau să te lobotomizezi în superbul spital cu aromă de hotel de lux în care se desfăşoară toată acţiunea.
Şi pentru că tot am pomenit de frumuseţe, un lucru mi s-a părut deosebit de interesant. Atunci când toată lumea se aştepta să descopere o femeie rece, urâtă şi insensibila, cu tăria şi caracterul unui tăietor de lemne, Murphy ne-a oferit o Mildred Ratched frumoasă, eleganta şi stilată, cu un mers fin de pisică şi postura aristocratică. Ori acest lucru este în total dezacord cu sora Ratched din minţile noastre, din cartea lui Kessey sau din filmul lui Milos Forman. Spun asta pentru că pe măsură ce serialul avansează, descoperi cu stupoare bărbătească că parcă te-ai risca la o goană erotică în companie acestei femei frumoase, întrebându-te: dacă îmbrăcată arata aşa de bine, cât de tare trebuie să fie dezbrăcată? Aici însă, Ryan Murphy a jucat elegant pe o parte şi frustrant pe alta. Deşi filmul are scene erotice destul de explicite, în care hainele ar trebui să zboare în trei secunde, ele totuşi rămân la locul lor acolo generând o mică/mare dezamăgire din partea privitorului de ambele sexe. Spun ambele sexe pentru că, evident, serialul are şi o mare doză de LGBT and Q.
Fără nici o îndoială, cred că serialul trebuie văzut indiferent dacă ai citit cartea sau nu, mai ales că experienţa cinematografică este foarte intensă şi poate deschide noi orizonturi de introspecţie. Serialul jonglează cu sentimente extreme precum ura sau răzbunarea dar şi cu dragostea nevinovată sau bucuria, într-un cocktail de senzaţii menit să coloreze în nuanţe originale un scenariu legat, fără sincope şi fără pierderi de ritm. Personajele sunt deosebit de atent desenate cu o migală şi cu o pasiune pentru detaliu dusă în extrem. Toţi actorii sunt ”de acolo” începând cu Sarah Paulson, care face un rol extraordinar, şi terminând cu Sharon Stone care dovedeşte că încă este o actriţă capabilă de partituri complexe.
Serialul are opt episoade pe care le-am văzut într-un binge destul de aglomerat. Nu ştiu dacă aş mai face experienţa asta încă o dată pentru că încărcătură emoţională generată de această poveste made by Brian Murphy este mare şi poate lăsa ceva urme negative.