top of page
  • SeriAlex

De câte ori poate fi văzut un serial? Au poveştile TV o perioadă de expirare?


Mă bucur întotdeauna când descopăr seriale care rezistă în timp la o a doua sau a treia vizionare. Sunt un serialist selectiv şi exigent şi în general nu reiau seriale decât dacă au acel ceva care să mă facă să îmi doresc să mai retrăiesc o dată povestea. Recunosc, au existat și excepții, ce-i drept puține la număr, dar notabile . Însă am observat un lucru care m-a cam pus pe gânduri. Cu cât serialul este mai lung cu atât dorința de a-l revedea este mai mică, chiar dacă serialul este bun. Cu cât numărul de sezoane este mai mare cu atât parcă nu-mi vine să reiau povestea și asta din motive stranii si greu de explicat. Este un sentiment destul de ciudat care nu-mi place deloc şi pe care l-aş atribui mai degrabă lipsei acute de răbdare şi de timp, fix în ordinea asta, ceea ce este, zic eu, destul de îngrijorător!

Zilele trecute frunzăream Netflixul în căutare de senzaţii noi când am descoperit un SF de prin 2016 pe care îl mai văzusem şi care îmi plăcuse. Privitul afişului mi-a reaprins imediat flacăra unei re vizionari şi i-am dat” play”, curios să văd dacă rezistă unei revizionări. Pe Colony, căci despre el e vorba, îl catalogasem ca fiind un middle range fără prea mari pretenţii şi în niciodată nu l-am considerat reluabil, dar mare mi-a fost mirarea când m-am trezit după câteva ore prins până peste cap în acţiune captivanta fără prea mari sanse de evadare. A urmat un binge captivant, din care am ieşit rupt de oboseală, dar bucuros că am putut revedea povestea pana la final.

Da, fără doar şi poate, serialul a rezistat eroziunii timpului şi m-a prins a doua oară că şi cum nu l-aş mai fi văzut niciodată. Faptul că a reuşit să mă arunce într-un binge neprogramat şi să mă ţine legat de scaun dovedeşte că, iată, exista poveşti care rup bariera temporală şi supravieţuiesc cu brio într-o piaţă în care lucrurile se întâmplă cu o viteză uimitoare.

Dar să mă întorc la serialul vinovat de toată această situaţie interesantă. Colony (Colonia) e un SF middle range, cu o acţiune şi un plot uşor digerabil în care Terra a fost ocupată de o rasă de o rasă extratereştrii care au impus noi reguli de convieţuire.Astfel, lumea noastră a fost împărţită în zone, iar oraşele în colonii, conduse de un guvernator şi de o grupare militară supranumita pompos Homeland Security aka RedHats, menită să asigure ordinea şi liniştea publică.

Povestea din Colony se învârte un jurul familiei Bowmann, el fost detectiv de investigaţie, căutat pentru terorism, iar ea proprietara de pub şi simpatizanta cu rezistenţa anti aliens. Cei doi incearca sa-si gaseasca fiul piedut in timpul zilelor pline de haos ale ”sosirii”.

Serialul e de fapt un SF poliţist, scris după o reţetă bună, ne expirata, cu ingrediente de action şi suspance bine dozate, care m-au prins din prima. Merita urmarit si apreciat.

După vizionarea prelungită mi-am propus să repet experimentul temporal şi să încep să revăd seriale care mi-au plăcut, alimentându-mi astfel noile porniri serialistice şi încercând să găsesc răspuns la următoarea întrebare:

Poţi să vezi serial de două sau de trei ori? Şi dacă da, cât de mare trebuie să fie pauza între vizionari?

Etichete:

86 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Draga tata...

bottom of page