top of page
  • Poza scriitoruluiSerialex

Hollywood – O poveste şocantă cu multe semne de întrebare.



Atunci când spui Ryan Murphy spui contradicţie, emoţie, profesionalism, succes şi bineînţeles bani. De sub bagheta regizorului de 55 de ani au ieşit numeroase seriale care au prins la public. Primul la care mă gândesc este celebrul American Crime Story, un serial controversat care a reuşit să câştige nu unul, ci două Globuri de Aur.

Altă reuşita serialistică a regizorului/scenarist s-a numit Pose, o poveste ciudată despre lumea LGBTQ-ului sfârşitului de secol care a primit trei nominalizări la Globul de aur. Ultima dar nu cea din urmă isprava este seria The Politician o satiră politică interesantă în care am descoperit-o pe Martina Navratilova, regina gay a arenelor de tenis jucând un rol absolut inutil. Apariţia forţată a Martinei într-un rol de amanta de soţie s-a dovedit o lovitură de imagine inspirată pentru că Politicianul a avut succes la public reuşind să urce de două ori pe podiumul Globurilor de aur..

Serialele lui Ryan Murphy sunt ciudat de interesante şi reflecta o gândire liberă, directă şi uneori surprinzătoare. Acest mod inedit de a prezenta lucrurile i-a adus lui Murphy reputaţia de regizor nonconformist, dar l-a antrenat şi în uriaşe dispute media din care a ieşit destul de şifonat. Cel mai cunoscut scandal în care a fost implicat a pornit de la Feud – Bette and Joan, un serial despre rivalitatea dintre Bette Davis şi Joan Crawford, pentru care a fost dat în judecată de către Olivia de Havilland, veterana actriţa din Pe aripile Vântului. Avocaţii Oliviei au menţionat că:” Ryan Murphy Productions şi FX Studios, nu au primit permisiunea de a folosi numele și identitatea actriţei. Serialul Feud - Bette And Joan, pune în gura domnișoarei de Havilland, afirmaţii care sunt inexacte și contrare reputației pe care și-a construit-o de-a lungul unei vieți profesionale de 80 de ani."

Cu toate astea, serialul Feud cu Jessica Lange şi Susan Sarandon în rolurile principale a rupt audientele şi a primit 4 nominalizări la Globul de Aur. Foarte tare! Un an mai târziu, în 2018, controversatul regizor şi scenarist primea o stea pe Walk of Fame Boulevard din Hollywood pentru întreaga carieră.

În 2020 Ryan Murphy arunca în arena leilor, mini seria Hollywood, o poveste semi fantastică despre dedesubturile vieţii de actor din perioada de aur a cinematografiei americane. Serialul îşi plasează povestea la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi urmărește povestea unui grup de actori, regizori şi scenarişti aspiranți la gloria eternă a marelui ecran.

Eroii serialului, un scenarist de culoare, doi actori care visează la roluri principale şi un regizor nonconformist încearcă cu orice preţ să ajungă în vârful industriei cinematografice. Ce înseamnă cu orice preţ? Înseamnă că fiecare din ei este dispus să facă tot ce le stă în putere şi aici Murphy se referă la orice fel de compromis pe care un om este dispus să îl facă pentru a-şi atinge scopul

Scenariul din Hollywood-ul abundă în story-uri despre orgii sexuale, arestări și excentricități, poveşti uimitoare care au în spate doua adevăruri 1. Mulți oameni care au lucrat în epoca de aur la Hollywood erau gay. 2. Carierele oamenilor de culoare au avut de suferit din cauza rasismului exacerbat al societății americane. În esenţă, Hollywood este un serial al compromisurilor pe care tinerii cineaşti trebuiau să le facă pentru ajunge pe pânza albă din cinematografe.

Serialul spune povestea filmului Peg, o dramatizare a tragediei lui Peg Entwistle, un actor britanic a cărui eşec de a obţine un rol la Hollywood l-a determinat să se arunce de pe litera H a celebrului simbol al Americii cinematografice.

În Hollywood-ul lui Murphy facem cunoştinţă cu greii cinematografiei vremii, de la George Cukor, Hattie McDaniel, Anna May Wong și Vivien Leigh, până la personaje mai puțin luminoase precum celebrul Henry Willson agentul gay al lui Rock Hudson, care a promovat printr-o manieră mai puţin ortodoxă, multe stele ale anillor '50.

În rolurile principale i-am găsit pe Darren Criss, un actor super talentat care a câştigat un Glob de Aur pentru rolul asasinului lui Giani Versace din American Crime Story. Alături de el îl avem pe David Corenswet, un tânăr actor şi scenarist pe care l-am mai văzut în The Politician. Partea feminină este reprezentată de Laura Harrier o actriţă pe care am mai întâlnit-o în One Life to live şi în Spiderman Homecoming.


Hollywood - 7,6 IMDb


Drama - TV Mini-Series (2020– )

Stars: David Corenswet, Darren Criss, Laura Harrier


Pro:

Actorii, scenariul si in primul rand decorurile sunt de nota 10.

Contra:

Prea multe scene sexuale nepotrivite, LGBT bagat cu forta.

Serialul poate fi văzut pe Netflix sau aici

105 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page