top of page
  • Poza scriitoruluiSerialex

Tribes of Europa – Cum un episod poate sa salveze un intreg sezon.

După ce tribul Origines este măcelărit de o grupare rivală intitulată sugestiv The Crows, trei fraţi încep o luptă pentru supravieţuire într-un decor apocaliptic dominat de violentă, ură şi răzbunare.

Toată povestea din Triburile se învârte în jurul unui cub misterios de sorginte necunoscută care ajunge în mâinile unui puşti care nu prea ştie ce să facă cu el. Povestea se mişca în 3 planuri, legate oarecum între ele: Fratele 1 şi Cubul misterios, Fratele 2 şi dorinţa de răzbunare şi sora numărul 3 - salvatoarea familiei. Povestea este colorată de personaje mai mult sau mai puţin credibile, printre care şi Ana Ularu care joacă destul de convingător rolul unei baddas girl de prin pădurile Rinului. Restul serialului e un talmeş balmeş cu miros de Sf vechi, filmat cam româneşte, cu actori nu foarte talentaţi şi cu o muzică total neinspirată.

După primul episoad din Triburile am avut senzaţia că mă uit la See, un serial american cu Jason Momoa în rolul principal. După încă un episod am vrut să mă opresc pentru că starea de curiozitate îmi trecuse si incepusem sa ma plictisesc. De obicei nu mă uit sa vad câte episoade are un sezon si încerc să parcurg povestea atât cât mă duce ea. Mi s-a întâmplat să părăsesc un serial când mai erau două episoade până la sfârşit aşa cum s-a întâmplat să renunţ după 3-4 episoade.

Tribes of Europa m-au oprit după două episoade şi doar ambiţia de a vedea acest serial cu Ana Ularu, m-a făcut să-l văd până la sfârşit. Norocul meu că este un serial scurt, altfel nu cred că aş fi avut răbdarea să îl parcurg pe tot.

Serialul se vrea de acţiune dar tocmai senzaţia de alert lipseşte. O poveste de genul ăsta trebuie să te prindă şi să te ţină in scaun, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe măsură ce episoadele se derulau, totul îmi părea atât de lipsit de substanţă de parcă m-aş fi uitat la un SF românesc filmat acum 15 ani. Până şi decorurile, partea de forţă a acestei poveşti, se dărâmau în faţa unui scenariu cu miros de ziare vechi.

În acest peisaj apocaliptic pot spune că mi-a plăcut ultimul episod, singurul din tot sezonul pentru cam găsit în el urmele ingredientelor obligatorii ale acestui gen de poveste. Pot spune că ultimul episod a salvat acest serial SF nemţesc şi pun pariu că o să avem parte şi de o continuare, sau cel puţin aşa ne lasă de înţeles.


Pro: Ultimul episod, Ana Ularu, scenografia şi costumele

Contra: Restul.




Tribes of Europa

2021 - Action, Adventure, Drama - 6.8 * IMDb


278 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

댓글


bottom of page