A durat destul de mult până să apuc de acest serial deşi, atât Sophie Turner, (Sansa Stark din Game of Thrones) cât şi Corey Hawkins, înlocuitorul de culoare al lui Jack Bauer din super serialul 24 sunt doi actori pe care îi urmăresc destul de des. Spun mult timp, pentru că am avut întotdeauna senzaţia că am nevoie de o anume stare ca să pot vedea acest gen de serial. Văzusem trailerul şi îmi era destul de clar că o astfel de poveste trebuie digerata încet, fără pauze şi fără întreruperi de ordin casnico familial (copii, care urla că vor la televizor sau soţii care te cheamă la treabă prin casă). Din fericire, m-am înşelat... Serialul se poate vedea în orice împrejurare...
În această poveste dramatică, Sophie Turner joacă rolul lui Jane Salas, o tânără diagnosticată cu Sindrom Post Traumatic care se afla internată într-o clinica de specialitate pentru tentative repetate de sinucidere. Aflată în ultima zi a” sejurului” ei, Jane se pregăteşte să ia avionul spre casă, însă nimeni nu bănuieşte că intenţia ei este să-i atribuie acestei călătorii o destinaţie finală într-o încercare suicidala de a părăsi lumea celor vi Serialul începe bine, impresionat aş putea spune cu o Sophie Turner capabilă de transformări artistice majore Cu un text foarte bun şi cu o imagine menită să-i pună în valoare calităţile interpretative, prima parte cucereşte prin prestaţie artistică, imagine şi mesaj. Din păcate, partea a doua a serialului se derulează greu, neatent şi puţin credibil şi asta dăunează mult poveştii, micile, mari greşeli din scenariu răzbunându-se într-un final care mi-a lăsat un gust de serial, făcut în grabă, fara atenţie pentru detalii. Din fericire, serialul îşi revine, cu un epilog simplu şi emoţionant care te provoacă la meditaţie şi introspecţie. Serialul face parte din categoria ”light series” adică se vede uşor şi se termină repede, Deşi iniţial m-am ” speriat” de cele 12 episoade ale primului sezon, cu două mai multe decât în mod normal, tensiunea mi-a revenit la normal când am văzut că un episod are doar 8 minute, un record la capitolul ”cel mai scurt episod dintr-un serial”. Sincer să fiu, la început m-am bucurat că pot gusta din acest experiment cinematografic lansat de Quibi, iar primele 4 episoade mi-au confirmat ideea că acest dozaj inedit poate fi benefic atunci când accentul se pune actor şi mai puţin pe acţiune. Începutul poveştii este emoţionant, şi ne arată o Sophie Turner extraordinară, care dansează superb pe un text şi o imagine bună. După care cele opt minute par total insuficiente pentru a susţine o acţiune credibilă, iar fragmentarea devine enervantă şi inutilă. Cele opt minute trec foarte repede iar genericul de sfârşit de episod, generează frustrare şi nervi După care povestea revine la ritmul de la început, ultimele 2 episoade încadrându-se lejer în timpul alocat, oferind serialului ocazia unui final elegant şi emoţionant. Per ansamblu, cred că experimentul celor 8 minute a fost unul reuşit şi demonstrează că se poate face cinematografie scurtă dacă povestea este lână, fără accelerări bruşte. Altfel, tot ce înseamnă acţiune şi ritm, intr-o fragmentare prea mare dăunează cursului firesc al serialului şi oboseşte rău telespectatorul. Cu toate astea Survive a trecut testul celor 8 minute salvat fiind de un final emotionant si de o actriță in mare formă artistica.
În rolurile principale o găsim pe frumoasa Sophie Turner (Game of Thrones, Dark Phoenix) şi pe Corey Hawkins, un actor de culoare pe care l-am văzut în 24 Legacy sau Straight Outta Compton.
Survive Pro şi Contra
Pro. Şansa Stark este superbă, scenariul interesant şi o Imagine superbă însoţită de o tehnică de filmare aerisită care echilibrează firul epic. Final impecabil. Contră, Slabă susţine din partea personajului masculin. Partea de mijloc a serialul este foarte puţin credibilă şi fără susţinere epică,