Avem o iarnă tare capricioasă. Dimineaţa e frig de crapă pietrele, iar la prânz nu mai ştii ce să dai jos de pe tine. Pleci la servici înfofolit cu palton şi mănuşi şi ajungi seara acasă în cămaşa de te întreabă soţia (ca Smiley în melodie) de unde vii iubitule la ora asta... aşa dezbrăcat!
Avem un anotimp cu multe fițe în program. Ba e cald, ba e frig, ba plouă, ba e soare şi de multe ori aceste schimbări bruşte de temperatură îmi întăresc ideea că iarna de acum nu mai seamănă deloc cu ceea ce ştiam eu din copilărie, adică toiene de zăpadă & Stuff!.
Tocmai această iarnă plină de toane m-a făcut să caut pentru săptămâna asta câteva seriale de comedie ieşite din tiparele obişnuite, adică exact acele filme care să semene pe cât posibil cu anotimpul mega capricios în care tocmai am intrat.
State of Union se vrea o comedie despre viață, iubire & trădare în care descoperim povestea unui cuplu care merge la un psiholog în încercarea de a-și salva relația șubrezită de o porţie de infidelitate.
Cu episoade a 10 minute fiecare, State of Union este un serial care folosește rețeta interesantă a poveştilor scurte și consistente, petrecute într-un decor static. Ideea mini episoadelor nu e nouă și am mai întâlnit-o acum un an la Stargate Origins, acel experimentul nereușit a celor de la Stargate MGM pe care aş vrea să-l şterg din memorie.
Gândit că o poveste despre oameni simpli aflați în situații dificile de viață, State of Union se vrea un film, dar este mai degrabă o piesă de teatru TV în care acțiunea se petrece într-un pub de lângă cabinetul psihologului, locație în care cei doi își dau întâlnire înaintea ședințelor de terapie. Serialul suprinde dialogul dinaintea orei de consiliere, idee care mi s-a părut genială pentru că nimeni nu s-a gândit să arate ce ar putea vorbi oamenii înainte de ședințele de terapie de cuplu.
Serialul merge repede datorită episoadelor scurte si a scenariului bine scris și bine documentat, care leagă inspirat cele 10 întâlniri din cafenea, într-un buchet de comedie și supance menit să te facă să dai clik la următorul episod. Povestea începe și se termină fermecător, într-un recital actoricesc pe care îl recomand cu plăcere
În rolurile principale: Rosamund Pike, o actriță britanică de cursă lungă care are în palmares o nominalizare la Oscar pentru rolul Ammy Dune din filmul Gone Girl și Chris O`Dowd cunoscut publicului pentru rolurile din Get Shorty sau The IT Crowd
Fleabag este un serial de comedie tare, tare neobişnuit şi cred că ăsta a fost motivul pentru care a şi prins aşa de mult la public. Imensa popularitate pe care a câştigat-o într-un timp relativ scurt i-a adus lui Fleabag în 2019, şase premii Emmy, 22 de alte premii ale industriei de film precum şi alte 40 de nominalizări.
Serialul merge pe linia deschisă de Seinfeld acum 10 ani despre serialele despre nimic adică acele poveşti despre oameni simpli ale căror rutine zilnice pot genera acțiuni comice prin nefirescul lor banal.
Înainte să mă uit la serialul ăsta am căutat să văd ce înseamnă Fleabag. Nu reuşeam să fac nici o legătură între purici şi genţi (flea-purice, Bag-geanta) şi habar n-aveam la ce s-a gândit poetul. După 10 minute de search, am abandonat google translate şi am început să caut în urban dictionary (universalul de înjurături al lumii) şi acolo am găsit definiţia. Fleabag nu are nici o legătură cu puricii sau cu geantile ci se referă la o persoană care este urâtă, rea, detestabilă! Fleabag se foloseşte cu predilecţie în expresii de genul You`re such a fleabag, atunci când vrei să-i spui unei persoane cât de urâtă şi nasoală e!
Serialul se învârte în jurul unei tinere din Londra a cărei viața mai mult sau mai puțin complicată poate fi și amuzantă câteodată. Cu un business la marginea falimentului și cu un apetit straniu pentru bărbați ciudați, tânăra englezoaica cu nume de purice îşi trăiește viața aparent simplă vâslind voinicește prin jungla metropolei britanice în căutarea armoniei universale.
Povestea e amuzantă uneori și m
ai puțin amuzantă alteori de îți vine să-ţi aduci aminte de definiţie şi să te uiți la altceva. Dar fix în acel moment se întâmplă ceva interesant care te mai agata puțin și mai încerci un episod.
În rolurile principale am găsit-o pe Phoebe Waller-Bridge o actriţă pe care am mai văzut-o în Crushing sau în cop-story-ul englezesc Broadchurch. Lângă ea am descoperit-o pe Olivia Colman câştigătoarea unui Oscar în 2019 pentru ce-a mai bună actriţa pentru rolul din The Favourite
Rar se întâmplă să mă prindă un serial de la primul episod şi de obicei am nevoie de două sau trei întâlniri ca să-mi dau seama dacă aventura o să fie interesantă sau o sa-mi pierd vremea.
Spre surprinderea mea, insa, serialul In the dark m-a agațat mult mai repede. Auzisem de el şi de povestea fetei oarbe care îşi cauta prietenul prin sectile de poliţie americane şi aşteptam să văd dacă numele (care mi se pare foarte catchy) o să-mi justifice efortul şi timpul sau o să văd o altă clona Daredevill mai mult sau mai puţin reuşită.
Povestea se învârte în jurul lui Murphy, o tânără fără vedere, care îşi trăieşte viaţa într-un carusel animat de băutură, ţigări şi ocassional sex. Singurii ei prieteni sunt: Covrig (Pretzel), un câine credincios şi Tyson, un tânăr de culoare în vârstă de 17 ani care îşi câştigă existenţa vinzand droguri într-un gang. Pe cei doi îi uneşte o prietenie pe care nimeni nu o înţelege şi asta e motivul care o determina pe Murphy să alerteze poliţia atunci când descoperă un cadavru pe strada despre care bănuieşte că ar fi al lui Tyson. De aici încolo încep încurcăturile pentru tânăra oarbă. Poliţia afirmă că nu a găsit nici un cadavru, nu exista nici un semn că tânărul ar fi dispărut, familia pustiului nu a reclamat vreun incident şi în afară de Murphy, nimeni nu crede că Tyson este în pericol. Şi totuşi, al cui era cadavrul?
În concluzie, "În the dark" m-a cucerit din prima. Povestea, umorul negru, mirosul de serial poliţist bun şi în special Perry Mattfeld aka Murphy, mă fac să recomand acest serial de la primul episod.