• SeriAlex

Truth be Told - După, ”The Morning Show” si ”For All Mankind”, Apple TV marchează din nou.

Crime, Drama, Thriller | TV Series (2019– ) - 7.5 * IMDb

Stars: Lizzy Caplan, Octavia Spencer, Michael Beach

Într-un oraş american, o doamnă ziarist de radio dezgroapă un vechi caz de omucidere la procesul căruia a participat indirect dar decisiv. După 20 de ani de linişte, cazul este adus din nou pe rol, iar o depoziţie controversată a unuia dintre martori stârneşte interesul ziaristei fapt ce o determina să înceapă o investigaţie jurnalistică pentru a afla dacă verdictul dat în urmă cu 20 de ani a fost unul corect. În ciuda numelui şi a descrierii de pe net, Truth beTold este în esenţă un serial poliţist în adevăratul sens al cuvântului numai că locul detectivului de secţie, ambiţios şi hotărât este luat de o ziaristă care păstoreşte o emisiune la radio despre cazurile rezolvate în fugă de către sistemul judiciar american. Povestea din Truth be Told este relativ simplă şi merge pe un scenariu clasic de film poliţist cu un suspance gradual bine dozat de regizor şi actori. Deşi uneori se pierde în detalii inutile care tind să aglomereze, aventura ziaristei insistente care îşi risca modul de viaţă şi libertatea pentru a aduce dreptatea în celula unui puşti condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimă este interesantă şi te prinde de la primul episod,

Serialul se mişca relativ bine, are fluenta şi un clickbait inspirat pentru episodul următor, iar dacă te obişnuiţi cu ritmul lent e posibil să te agaţe până la sfârşit. În concluzie, Truth be told e un serial bine făcut cu actori buni şi cu o poveste poliţistă interesantă care merită urmărită. În rolurile principale: Octavia Spencer, (Help, Shape of Water) o actriţă de culoare născută în minuscului oraş Monthgomery, care a reuşit într-un timp relativ scurt să aibă palmares demn de invidiat - un premiu Oscar, un Glob de Aur şi încă 4 nominalizări la Oscar şi Golden Globe. Alături de ea l-am găsit pe Aaron Paul, celebru pentru rolul impresionant din Breaking Bad şi pe Lizzy Caplan, o tânără actriţă specializată în seriale pe care am văzut-o în Castle Rock şi Master of Sex Serialul poate fi văzut pe Apple TV+ sau aici

  • Facebook Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Instagram Social Icon
Abonează-te și afla primul noutățile de pe Serialex 
Bucharest - Romania
© 2020 serialex.ro. Toate drepturile rezervate.